Acest site folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Mai multe informatii aici
OK
0751 220 036
Programare

Stomatologie pediatrică clinica stomatologică Estet Dent

Pedodonția reprezintă asistența stomatologică acordată copiilor.

 

Copiii sunt o categorie aparte de pacienții, atât datorită particularităților dinților de lapte și dinților definitivi tineri, cât și pentru comunicarea și abordarea diferită încă de la început.
 

Prima vizită a copilului la stomatolog trebuie să aibă loc după vârsta de 3 ani și cel tarziu la 6 ani.

 

În cadrul primei ședințe, micului pacient trebuie să i se explice din ce cauză apare caria dentară, cum se efectuează igiena orală corespunzător și bineînțeles, metodele de prevenire ale aparițiilor afecțiunilor dentare. Trebuie să existe o atmosferă veselă și relaxantă, astfel copilul să nu simtă teama de stomatologie.

 

La fel ca în cazul adulților, controlul periodic este recomandat să aibă loc o dată la 6 luni.

 

Astfel, copilul se va obișnui mai repede și mai ușor cu medicul pedodont, dar și cu atmosfera din cadrul unei consultații sau cu zgomotele specifice stomatologiei.

 

De asemenea, cu ocazia vizitei la stomatolog, se pot realiza și periaje cu paste speciale ce conțin fluor, aromate și perfecte pentru vârsta lor.

 

Importanța tratamentului dinților de lapte

 

Foarte mulți părinți sunt de părere că dinții de lapte nu sunt foarte importanți din simplul motiv că aceștia vor cădea la un moment dat, fiind înlocuiți de cei definitivi. Acest lucru este însă greșit.

 

Dinții de lapte nu trebuie neglijați din mai multe motive:

  • Aceștia se pot caria foarte ușor, având o structură minerală mai slabă, iar carierea lor afectează dentiția definitivă;
  • Dinții de lapte ghidează dinții definitivi în poziția lor corectă;
  • De asemenea, ajută la dezvoltarea normală a oaselor și a mușchilor maxilarului;
  • Asigură o masticație adecvată;
  • Au rol în dezvoltarea vorbirii.

 

Stomatologia pediatrică cuprinde și tratamente profilactice, precum:

  • Fluorizări;
  • Sigilări;
  • Îndrumări privind periajul dentar.

 

Prevenirea afecțiunilor dentare este la fel de importantă precum tratarea lor. Pe lângă acest aspect, prevenirea este mult mai puțin costisitoare decât tratarea.

 

Anumite afecțiuni ale dinților de lapte provoacă tulburări în dezvoltarea dinților definitivi. Tocmai de aceea, este foarte important să se acorde atenție către tratarea dinților de lapte atunci când există o problemă. De ce? Răspunsul este simplu: de sănătatea dentiției temporare depinde dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a arcadelor dentare permanente.


Tratamentele dinților copiilor sunt esențiale.

 

Pierderea precoce a dinților de lapte poate provoca diverse complicații de erupție ale dinților definitivi, ce au repercusiuni în viața adultă.

 

De aceea, atât metodele de prevenire ale cariei dentare, cât și tratamentele stomatologice în cazul în care acestea sunt existente deja, sunt foarte importante.


La clinica stomatologică Estet Dent, medicii pedodonți pun foarte mare preț pe realția dintre medic-părinte-copil.

 

Explicăm părinților necesitatea unei diete sănătoase pentru copilul său sau avantajul sigilărilor dentare și de asemenea, explicăm copilului beneficiul pe care i-l aduce o bună igienă orală.

Te așteptăm la o consultație!

Profesionalism

În clinica noastră vei avea parte de o echipă specializată și pregătită pentru cele mai complexe cazuri stomatologice, astfel încât rezultatul final să fie perfect.

Calitate

Îți oferim o gamă completă de servicii stomatologice și îți punem la dispoziție tehnologii moderne care ajută medicii noștri să prevină și să trateze orice afecțiune dentară.

Experiență

Încă din 2003, Estet Dent este una dintre cele mai performante clinici stomatologice private din Brăila. Vă oferim o stomatologie de calitate și o echipă specializată.