0751 220 036
Programare

Consultație clinica stomatologică Estet Dent

Consultația reprezintă primul contact cu medicul stomatolog.

 

În cadrul acesteia se vor discuta aspecte cu privire la sănătatea ta dentară, în baza unui examen specializat.

 

După o examinare detaliată a danturii și gingiilor, se va stabili un diagnostic, în urma căruia se va realiza planul de tratament.

 

Planul de tratament final se realizează în funcție de dorințele pacientului, dar și de afecțiunile prioritare sau costurile finale.

 

Fiecare plan este personalizat și discutat de către echipa noastră multidisciplinară, astfel încât rezultatul final să fie exact așa cum îți dorești.

 

Medicii din cadrul clinicii noastre îți oferă sprijin și înțelegere. Astfel, îți răspundem cu drag la absolut toate întrebările pe care le ai în ceea ce privește cazul tău stomatologic.

 

 

Consultația are 3 etape importante

 

  • Anamneza

Reprezintă o discuție cu pacientul, în cadrul căreia medicul află motivele exacte ale vizitei la clinică, dar și:

  • antecedente personale patologice (boli generale, alergii, tratamente actuale);
  • antecedente stomatologice (tratamente sau afecțiuni stomatologice din trecut);
  • informații referitoare la starea actuală (dureri, alte simptome ale cavității bucale). 

 

  • Examenul obiectiv

Reprezintă o examinare propriu-zisă a cavității bucale, cu accent pe dinții care trebuie tratați.

 

Se va pune accent pe:

  • examinarea tuturor dinților, în special cei aflați în zona care necesită refacerea protetică;
  • examinarea relațiilor de ocluzie sau „mușcătură”;
  • examinarea igienei bucale a pacientului;
  • examinarea gradului de mobilitate a dinților;
  • examinarea atentă a gingiei și a mucoasei bucale;
  • examinarea zonelor în care pacientul semnalează dureri, disconfort, tumefieri,
  • sângerări sau alte simptome și semne.    

 

  • Examenele complementare

Sunt indicate de către medicul stomatolog în urma anamnezei și a examenului obiectiv pentru a observa detalii ce nu pot fi vizualizate cu ochiul liber.

 

Cel mai important examen complementar este radiografia dentară.


Medicul stomatolog poate solicita, în funcție de caz, și alte examene complementare: tomografie computerizată, RMN, ecografie.

 

De asemenea, se poate solicita un consult interclinic la medici de alte specialități.

Te așteptăm la o consultație!

Profesionalism

În clinica noastră vei avea parte de o echipă specializată și pregătită pentru cele mai complexe cazuri stomatologice, astfel încât rezultatul final să fie perfect.

Calitate

Îți oferim o gamă completă de servicii stomatologice și îți punem la dispoziție tehnologii moderne care ajută medicii noștri să prevină și să trateze orice afecțiune dentară.

Experiență

Încă din 2003, Estet Dent este una dintre cele mai performante clinici stomatologice private din Brăila. Vă oferim o stomatologie de calitate și o echipă specializată.